Mijloace moderne de Terapie a Durerii
Ce este Terapia durerii?
Este intrebarea cea mai frecventa pe care o aud nu doar de la pacienti, dar in mod uzual si de la medicii colaboratori.
O intrebare normala in conditiile in care durerea este inteleasa frecvent, nu ca o boala ci ca un simptom al unei boli de fond. Prevalenta pacientilor cu suferinta cronica dureroasa este de 20% in Europa, de 26% in USA – fata de 6% bolile coronariene 30% din pacientii cu varste intre 45-65 de ani acuza durere cronica cu durata mai mare de un an!
Pana nu demult pacientii stiau ca durerea e parte din viata si ca trebuie sa traiesti cu ea. Dar ce faci cand orice cauza organica de boala este tratata, vindecata, si totusi ramai invalidat cu un grad de suferinta profund, zi si noapte, luni si ani de zile, fara sa ai nici o speranta?
Ba, chiar mai rau, zilele devin tot mai „intunecate” pentru ca pe masura ce trece timpul, acest „simptom” devine tot mai sever! Si totusi aceasta specialitate a avut nevoie de secole sa apara … doar pentru ca … durerea trebuia sa fie parte din viata?!
Terapia Durerii a aparut in urma cu aproximativ 20 ani tocmai pentru ca nu mai acceptam sa traim in suferinta, si este o specialitate intr-o dinamica fara precedent.
Ne ocupam de tratamentul bolilor care au ca simptom pregnant durerea cronica sau subacuta, si care au ca rezultat o afectare severa a calitatii vietii. Si cand boala de fond este adresata si orice factor reversibil este tratat, cand patologia s-a vindecat dar durerea persista, atunci un specialist in Terapia Durerii poate readuce speranta.
Terapia Durerii este rezultatul unei munci in echipa, in mod frecvent cu medici de familie, neurologi, neurochirurgi, ortopezi, psihologi, si nu in ultimul rand medici de recuperare medicala si kinetofizioterapeuti.
Terapia durerii este o specialitate complementara intr-o echipa medicala complexa, si care trebuie sa trateze pacientul cu compasiune si cu intelegere a intregului istoric patologic. Abordarea sistematica a cauzelor posibile si eliminarea lor prin procedee diagnostice poate duce la aflarea cauzei de multe ori nebanuite, si un tratament absolut de succes pentru pacient.
Informatii referitoare la diagnosticul și mijloacele moderne de terapie a durerii şi în educarea pacienţilor pentru a evita condiţiile generatoare de durere
Durerea constituie un semnal de alarmă care protejează organismul:
ea declanşează reacţii al căror scop este de a diminua cauza şi în consecinţă de a limita consecinţele; aceasta este nocicepţia. Absenţa durerii în cazurile patologice de insensibilitate congenitală la durere nu prezintă nici un avantaj pentru pacient, fiind necesar permanent un mediu protejat pentru a evita arsurile, rănile sau fracturile. În durerea cronică (luni, ani), efectul protector fiziologic este înlocuit de o stare patologică afectând atât pacientul cât şi anturajul sau mediul socioprofesional (ex: lombalgia, durerea din neoplazii).
Managementul modern al durerii tratează simultan:
- nocicepţia locală;
- inflamaţia tisulară de la nivelul leziunii;
- modularea spinală a semnalului nociceptiv şi procesarea supraspinală.
Obiecitvele terapeutice vizeaza:
- prevenţia sensibilizării nociceptorilor periferici
b. întreruperea transmiterii neuronale a semnalelor nociceptive
c. diminuarea semnalului nociceptiv la nivelul căilor de conducere spino-talamo-corticale.
In funcţie de cele trei obiective, terapiile utilizate sunt:
- AINS(AntiInflatorii NeSteroidiene), inhibitori de COX-2 , steroizi, opioide, antihistamnice
- anestezice locale, anticonvulsivante
- opioide, blocanti de calciu, antidepresive triciclice, Ketamina şi antagoniştii NMDA, agonistii α β adrenergici, Paracetamol, AINS, inhibitori de COX-2.
Modalitatea de combinare intre ele vizeaza mai multe cai fiziopatologice realizind o terapie “balansata “ sau “multimodala”.
Pentru managementul durerii nu exista standarde europene specifice si de aceea in optiunile la care recurgem trebuie sa tinem cont de avantajele si dezavantajele fiecarei metode corelata cu nevoile individuale.
Mentiuni:
Analgezicele non-opioide orale si parenterale au eficienta limitata, dar pot fi foarte utile in combinatie cu alte tehnici.
Analgezice orale opioide, non–opioide, cat si cele pentru administrarea rectala au indicatii limitate ca urmare a unui timp de instalare lent si a aversiunii pacientilor pt aceasta cale de administrare.
Opioidele administrate asigura un control rapid al durerii, dar variatiile plasmatice necesita monitorizare atenta si administrari repetate.
Opioidele administrate intramuscular si subcutanat asigura o instalare mai lenta decat cele iv, necesita injectari repetate si exista dificultati de dozaj.
Analgezia epidurala este mai eficace si poate scadea morbiditatea perioperatorie, in special la pacientii cu factor de risc.
Blocurile de nervi periferici sunt utile pentru analgezia in arii specifice, dar au limitare asemanatoare cu tehnicile epidurale.
PCA(PacientControl Analgesia) este considerata standardul de aur pentru mentinerea analgeziei odata ce controlul DPO a fost asigurat prin bolusuri de opioide. PCA evita fluctuatiile plasmatice mari si are un risc scazut de complicatii respiratorii.
Analgezia realizată prin tehnici de anestezie locoregională reprezinta o metoda extrem de importanta si extrem de eficienta in arsenalul terapeutic.